Maestrul care urmează Calea Artelor Marţiale

Dacă urmezi calea artelor marţiale spre Vârful Marelui Munte, atunci trebuie să fii deja maestru. Cum poţi să urci o cărare spre Marele Munte şi la final să primeşti statutul de maestru dacă tu nici măcar nu-ţi cunoşti cărarea şi cel mai important lucru - nici nu ştii că eşti maestru încă de la începutul drumului. Este foarte important să ştii şi să cunoşti acest lucru: tu eşti deja maestrul care îşi urmează calea artelor marţiale spre vârful Marelui Munte.

          

Nu trebuie să te consideri inferior şi nici superior maestrului tău, cel care te ajută pe tine, maestrule, să-ţi parcurgi cărarea. Însă cărarea ta e diferită de a maestrului tău; vă puteţi ajuta reciproc, dar aveţi de urmat căi diferite. Fiecare maestru ajută alt maestru, aşa cum Maestrul Maeştrilor îşi ajută maeştrii săi şi îi aşteaptă, în final, pe vârful Marelui Munte. Probabil că aici va interveni alter-ego-ul vostru şi veţi ajunge sa-i judecaţi pe cei din jur: „cum aş putea eu, un maestru, care practic de cutare ani artele marţiale, să-ţi permit ţie, un începător, să-mi fii egal?” Un maestru nu gândeşte niciodată astfel. El nu judecă şi nu este arogant. El ştie doar că este maestru. De ce trebuie el să demonstreze că este mai bun decât un alt maestru care abia a început să urce pe propria-i cărare spre Vârf? El nu trebuie să demonstreze nimănui că el este un maestru, el ştie deja asta.

            

Odată, un maestru şi-a chemat armata în jurul copacului măreţ, Domnul Pădurii. I-a implorat să-i spună: ”Ce ştie copacul acesta, iar voi nu ştiţi?” N-au putut să îi răspundă la întrebare pentru că ei erau luptători neînfricaţi. Cum puteau ei să fie intimidaţi de o aşa fiinţă colosală? Cum să poată acel lucru să ştie mai mult decât ei? Deci, pentru că alter-ego-ul lor s-a amestecat şi le-a stat în drum, n-au putut să găsească răspunsul, deşi răspunsul se uita drept în ochii lor. Nici măcar n-au putut să-l vadă. Asta sunteţi. Aşa sunteţi voi.

           

„Iar copacul acesta nu ştie să moară; numai voi ştiţi să faceţi asta. Copacul acesta o să fie în viaţă, atunci când vor umbla pe Pământ generaţii după generaţii după generaţii de urmaşi ai voştri, încă nenăscuţi.”

            

„Dar, stăpâne, putem să doborâm copacul acesta într-o clipă.”

           

„Nu într-o clipă. O să vă trebuiască ceva mai mult de o clipă ca să-i scoateţi inima acestui copac. Şi lucrul acesta e adevărat, puteţi să faceţi asta, numai că asta e diferenţa dintre voi şi copac. Voi ştiţi să muriţi; el nu ştie.”

Calea Maestrului spre Maestrul Maeştrilor

Unii spun că a fi maestru este un lucru mare. Eu spun aşa: a fi maestru este atât de simplu, încât dificultăţile întâmpinate de un maestru pe Marea Cale, sunt comori de lumină, iar nu poveri apăsătoare pe umerii acestuia.               

                

Astăzi, din ce în ce mai mulţi dintre noi vrem sa devenim mari maeştri. Dacă suntem profesori, vrem să devenim maeştri profesori, dacă suntem doctori, vrem să devenim maeştri doctori, dacă suntem zidari, vrem să devenim maeştri zidari şi lista poate continua. Însă tocmai aici stă ascunsă marea capcană: domeniul de activitate (limitarea noastră). Un maestru adevărat nu cunoaşte limite, le sfidează, pur şi simplu sfidează limitele. El nu cere nimic nimănui şi nu întreabă; el este ceea ce gandeşte, face ceea ce gandeşte şi are ceea ce gandeşte.

                

Iubiţilor, nu trebuie sa vă doriţi să deveniţi maeştri pentru că voi sunteţi deja maeştrii, trebuie doar să conştientizaţi asta. Niciodată un maestru nu-şi spune: „vreau să devin maestru” – pentru că el este maestru din momentul în care a ajuns pe acest pământ. Trebuie să învăţaţi să scăpaţi de limite, să vă dezvăţaţi de ce aţi fost învăţaţi în trecut şi să acţionaţi. Aici şi acum, în prezentul fără margini. Voi nu trăiţi în trecut ci în prezent, de ce trebuie să vă rezumaţi tot timpul la trecut? Trecutul este trecut, iar prezentul este aici şi acum.

                

Mulţi dintre voi vă veţi simţi probabil ofensaţi: „Cum să fim cu toţii maeştrii? Am învăţat degeaba atâţia ani, am muncit atâţia ani, am devenit un om respectat, fac asta şi cealaltă... De ce să mă compar cu vecinul meu care stă acasă toată ziua şi nu face nimic?” Aici intervine judecata voastră, cea care vă limitează, vă aduce în lumea materială. Faceţi asta mereu în fiecare zi, ceea ce vă aduce limitarea si face ca timpul sa fie şi el limitat. Sunteţi grăbiţi, nu aveţi timp, vă enervaţi mereu, aveţi temeri, griji... Şi într-un final ajungeţi bătrâni, regretaţi ceea ce aţi fost, încercaţi să reparaţi lucrurile, faptele... Însă bolile acumulate de-a lungul timpului vă aduc moartea. De ce?! Pentru că aţi fost învăţaţi să muriţi, aţi cunoscut limitarea. Un maestru nu judecă, nu trăieşte în trecut, nu cunoaşte limite. El are toate virtuţile care-l urmează pe Marea Cale spre Maestrul Maeştrilor.

                

Dacă încă credeţi că este greu atunci aşa este. Credeţi că este simplu – atunci cu siguranţă aşa va fi. Se spune că sunt multe cărări care duc spre vârful muntelui, însă numai unul este Vârful. Dacă voi sunteţi cărările, iar Vârful este Maestrul Maeştrilor, atunci porniţi la drum, urmaţi-vă calea, indiferent cum este, nu vă îndoiţi şi fiţi mereu iubitori.

                

Este foarte important să conştientizaţi că sunteţi maeştrii. Cum altfel să deveniţi maeştri  dacă voi nu sunteţi maeştri? Cum puteţi urca spre vârful muntelui, urmând cărarea  care duce la Maestrul Maeştrilor dacă nu aţi început a fi maestru? Cum ar putea mărul să facă pere dacă el este măr? El ştie că este măr şi va face mere. Aşa şi voi – ştiţi că sunteţi maeştri şi fiţi maeştri. Nu este suficient să credeţi, trebuie să credeţi cert că aşa este; ca şi cum s-ar fi împlinit deja, fără îndoieli, remuşcări, temeri, griji.

                

Sunt multe căi care duc spre vârf, însă fiecare î-şi urmează calea lui. Asta pleacă din interiorul nostru, nu ţine în niciun fel de exterior. Să nu dăm vina pe nimeni pentru ceea ce se întâmplă în jurul nostru sau cu noi, pentru că noi suntem responsabili de propriile noastre acţiuni. Atunci când ne uităm în oglindă, de ce întotdeauna ne vedem pe noi şi nu un altul? Pentru că un maestru când se uită în oglindă vede tot un maestru – pe el, de ce şi-ar dori el sa vadă pe altcineva?            

                

Mărul, pentru a face mere, înmugureşte, înfloreşte şi abia apoi, cu răbdare, lumină şi recunoştinţă ne dăruieşte fructele sale, mândru de ceea ce a relizat, mândru că este măr şi că a ajuns în vărful desăvârşirii lui ca Maestru al Pomilor. El nu gândeşte niciodată invers: „am nişte mere şi nu ştiu ce aş putea face ca să devin măr...”. Numai noi oamenii avem acest obicei de care trebuie sa scăpăm: „am o reputaţie de invidiat şi nu ştiu cum să fac să pot deveni mare maestru în cutare domeniu...”. Dacă ordinea verbelor a avea, a face şi a fi ar fi inversată în a fi , a face şi a avea, atunci cu siguranţă am fi cu toţii mari maeştri şi am gândi altfel: „Eu sunt maestru, voi urma calea asta cu răbdare, încredere şi bucurie ca mai apoi să-mi ating desăvărşirea şi să am ceea ce mi-am propus”.

Tot Iubirea

Nu puteţi să vă iubiţi partenerul la un moment dat, iar în următorul moment să îl atacaţi. Iubirea nu are opus. Dacă „iubirea" dvs. are un opus, atunci nu este iubire, ci o pu­ternică nevoie a sinelui fals de a avea un sentiment de identi­tate mai complet şi mai profund, o nevoie pe care celălalt o satisface temporar. Este înlocuitorul pe care îl dă sinele fals pentru mântuire şi pentru scurt timp aproape că ne simţim mântuiţi.

Nici evitarea relaţiilor cu scopul de a încerca să se evite durerea nu este o soluţie. Durerea este oricum prezentă. Exis­tă o mai mare probabilitate ca trei relaţii eşuate în tot atâţia ani să vă forţeze să vă treziţi decât trei ani trăiţi pe o insulă pustie sau închis în cameră. Dacă aţi putea aduce o prezenţă intensă în singurătatea dvs., acest lucru v-ar ajuta.


Indiferent dacă trăiţi singur sau cu un partener, cheia este aceeaşi. Pentru ca iubirea să înflorească, lumina prezenţei dvs. trebuie să fie foarte puternică, astfel încât să nu mai pier­deţi controlul în favoarea celui ce gândeşte în sinea dvs. sau a corpului-durere şi să le confundaţi cu cel ce sunteţi cu ade­vărat. Cunoaşterea de sine, ca Fiinţă aflată în spatele celui ce gândeşte în sinele dvs., ca linişte în spatele zgomotului men­tal, ca iubire şi bucurie în spatele durerii, înseamnă eliberare, mântuire şi iluminare. A renunţa la identificarea cu corpul-durere înseamnă a aduce prezenţa în durere şi a o trans­forma astfel. A renunţa la identificarea cu cel ce gândeşte în sinea dvs. înseamnă a fi un observator tăcut al gândurilor şi comportamentului propriu, mai ales al tiparelor mentale repe­titive şi al rolurilor jucate de sinele fals. 


De fapt, în momentul în care jude­cata încetează prin acceptarea realităţii, v-aţi eliberat de min­te. Aţi făcut loc iubirii, bucuriei, păcii. În primul rând, trebuie să nu vă mai judecaţi pe dvs. înşivă; apoi să nu vă mai   jude­caţi semenul. Cel mai important catalizator al schimbării în­tr-o relaţie este acceptarea completă a partenerului aşa cum este el, fără a simţi   nevoia de a-l judeca sau de a-l schimba în vreun fel. Acest lucru vă duce imediat dincolo de sinele fals. 


Iubirea este o stare a Fiinţei. Iubirea dvs. nu se află în ex­terior, ci adânc în dvs. Nu o puteţi pierde niciodată şi nici ea nu vă poate părăsi. Nu este dependentă de un alt corp, de o formă exterioară. Este liniştea prezenţei dvs., vă puteţi simţi realitatea atemporală şi lipsită de formă sub forma vieţii nemanifeste care vă animă forma fizică. Atunci puteţi simţi aceeaşi viaţă în profunzimea fiecărui om şi a fiecărei fiinţe. Priviţi dincolo de vălul formei şi al separării. Aceasta este re­alizarea unităţii. Aceasta este iubirea.

Iubirea

A oferi altuia iubirea de care are nevoie, întăreşte acea iubire în tine. A i-o refuza, îţi diminuează conştienţa prezenţei iubirii. Când aproapele tău se poartă necorespunzător şi îţi solicită atenţia, el te dezgustă şi tu te îndepărtezi de el. La urma urmei, ştii că nu-i poţi satisface pretenţiile.

Îndepărtându-te însă de semenul tău, tu îi refuzi iubirea. Şi, refuzându-i iubirea, ţi-o refuzi ţie însuţi.

Aproapele tău nu vrea decât iubirea ta, dar el nu ştie cum să o ceară. De fapt, el este nelămurit în privinţa a ceea ce este iubirea. Aşa că va cere bani, sau sex, sau altceva. El încearcă să te manipuleze ca să capete ceea ce vrea.

Bineînţeles că tu nu vrei să fii manipulat. Nu vrei să-i încurajezi comportamentul nepotrivit, cedând pretenţiilor sale. Dar nici nu vrei să-l respingi. Deci, ce-i de făcut? Fii plin de dragoste faţă de el. Dă-i iubirea de care are realmente nevoie. Dă-i ceea ce îi poţi da - fără reţinere. Şi nu-ţi face griji că nu-i satisfaci pretenţiile. Cu alte cuvinte, spui „Da” la a-l iubi şi „Nu” la a fi manipulat. Spui „Nu”, dar nu-l alungi din inima ta. Nu îl judeci şi nu te separi de el. Refuzi să fii o victimă sau un călău. Îi oferi iubire, ca răspuns la gândurile sale marcate de frică. Ii spui: „Nu, prietene, nu-ţi pot da ceea ce-mi ceri, dar voi găsi o cale sa te sprijin şi care ne va întări pe amândoi. Nu te voi respinge. Nu voi pretinde că eşti mai puţin vrednic şi valoros decât mine. Nevoia ta de iubire este la fel de importantă ca a mea, şi eu o cinstesc.”

Astfel îi vorbeşte cel care iubeşte, celui iubit. El nu îi spune: „Voi face tot ceea ce vrei”. El spune: „Voi găsi o cale care să ne facă cinste amândurora.” Cel care iubeşte este egal celui iubit. Amândoi reprezintă exprimarea reciprocă a iubirii. Este important ca tu să înţelegi acest lucru. Mulţi dintre voi credeţi că, dacă nu spuneţi „Da” pretenţiilor celuilalt, nu acţionaţi într-un mod iubitor. Nu e adevărat. Nu spune niciodată „Da” pretenţiilor celuilalt. Asta înseamnă să nu te iubeşti pe tine însuţi. Fii. te rog, blând cu tine însuţi. Nu pune nevoile altuia înaintea propriilor tale nevoi. Iubirea nu are nimic de a face cu sacrificiul. Înţelege, te rog, acest lucru.

Unii dintre voi cred că trebuie să spună „Nu” oricui pentru a se proteja de pretenţiile lor. Nici asta nu este adevărat. Spunând oricui „Nu”, te cramponezi de frica de apropiere. A-i ţine pe ceilalţi la distanţă, fizic sau psihologic, este o strategie a fricii. Nu are nimic de a face cu iubirea.

Priveşte, te rog, cum îi respingi pe ceilalţi, încercând să te păstrezi pe tine, şi cum te respingi pe tine însuţi, încercând să-i păstrezi pe ceilalţi. Ambele gesturi sunt o negare a autenticităţii şi apropierii. Numai persoana autentică - cea care îşi cinsteşte propriul adevăr - este capabilă de a se apropia de altcineva. Numai persoana plină de compasiune - cea care cinsteşte adevărul altcuiva - este capabilă de a fi pe deplin ea însăşi. Nu poţi primi, dacă nu te dai pe tine aşa cum eşti. Şi nu poţi da, dacă nu îi primeşti pe alţii aşa cum sunt.

Nu capitula în faţa pretenţiilor celuilalt. Refuză să fii manipulat. Spune „Nu”, dacă simţi că se abuzează de tine - şi apoi iartă abuzul. Nu te crampona de acel „Nu”. Nu lăsa acel „Nu” rostit ca răspuns la comportamentul cuiva să devină un „Nu” la cererea sa de iubire şi sprijin. Iartă abuzul şi fii din nou dispus să iubeşti şi să acorzi sprijin. Exersează acest lucru şi rămâi în clipa prezentă.

Lasă „Nu”-ul spus manipulării să devină un „Da” spus iubirii şi sprijinului. Lasă „Da”-ul spus iubirii şi sprijinului să devină un „Nu” spus manipulării. Cinsteşte-te pe tine însuţi şi pe ceilalţi în mod egal. Nu ataca, pentru că vei fi victima. Nu te apăra, pentru că vei fi cel care atacă.

Lasă iubirea să-ţi înlocuiască toate reproşurile, resentimentele şi nemulţumirile. Dacă te simţi atacat, spune „Nu” atacului, dar nu contraataca. Dacă-i ataci pe alţii, dă-ţi seama de acest lucru şi îndreaptă lucrurile. Nu lua vina cu tine în următorul atac. Corectează lucrurile chiar în acea clipă. Cu cât dai mai multă iubire, cu atât vei atrage mai multă iubire. Asta, deoarece iubind, rămâi în vibraţia iubirii.

Dăruind, rămâi în vibraţia abundenţei. Trebuie să înveţi să spui „Da” nevoii oamenilor de iubire şi sprijin. Cu cât vei acţiona mai mult în felul acesta, cu atât comportamentul lor faţă de tine va fi mai puţin motivat de frică. Dacă vrei să faci să dispară violenţa, nu-i înfricoşa şi mai mult pe cei înfricoşaţi. Transmite-le iubirea şi sprijinul tău.

Iubirea izbăveşte. Ura condamnă.

Nu-ţi vei da niciodată seama de puterea iubirii, până ce n-o vei pune în practică în viaţa ta. Nu-ţi alunga duşmanii din inimă, ci învaţă să-i accepţi acolo, iar ei vor înceta de a-ţi mai fi duşmani. Tot ceea ce vrea oricine este să fie iubit şi acceptat aşa cum este. Dă-i ceea ce vrea şi nu-i va mai fi teamă. Dă-i ceea ce vrea şi nu va mai simţi nevoia să te atace.

E timpul să înţelegi că ceea ce îi refuzi aproapelui tău, îţi refuzi ţie însuţi. Căci el nu este separat de tine. Şi numai prin recunoaşterea valorii sale intrinsece e confirmată propria ta valoare.

Aikido - înregistrări preferate

Shioda Gozo Sensei

Kanshu Sunadomari Sensei

Hikitsuchi Michio Sensei

Corky Quakenbush Sensei

Aikido, religie şi artă marţială

O-Sensei descria adesea Aikido, ca fiind o religie fără religie. Scopul acestuia este o deschidere spirituală, la nivel de cunoştinţă, pe care oamenii o caută adesea prin religie. O-Sensei i-a spus odată unui discipol al său că este singurul care-l înţelege pe deplin şi pune în practică adevăratul Aikido. Ceilalţi colegi ai tânărului elev au văzut în Aikodo numai o artă marţială, o formă de autoapărare, însă O-Sensei Morihei Ueshiba nu era de aceeaşi părere.

Aikido este mult mai aproape de yoga decât de orice altceva. O-Sensei spunea despre Aikido ca fiind într-un context cu două religii: shintoism şi budism. Shintoismul este numit calea lui Dumnezeu pentru că "shi" înseamnă Dumnezeu, iar budismul provine de la cel care l-a întemeiat - Buddha. Aşadar, Aikido înseamnă a proteja cele două căi, calea lui Dumnezeu şi a lui Buddha.

În termeni de autoapărare, Aikido funcţioneză pentru că nu suntem acolo. În sensul că suntem prezenţi dar nu suntem acolo unde adversarul se aşteaptă să fim. Acţionăm direct sau la nivelul subconştientului.

Este un aspect al Aikido-ului ca provenind din practicile şi experienţele artelor marţiale tradiţionale japoneze, care aveau creat un înalt nivel spiritual. O-Sensei a spus, pe vremea când studia alte arte marţiale, că pentru a le practica ai nevoie de viteză, forţă, rezistenţă - atribute ce te conduc la un nivel înalt. Însă ca să le obţii pe acestea trebuie să fii mai întâi curajos, să ştii cum să-ţi înfrângi frica, să te dedici complet în ceea ce faci. Acestea sunt aspecte ale căii tale proprii, care pornesc din artele marţiale tradiţionale, deoarece este vorba de viaţă şi de moarte.

Dacă le spui oamenilor despre Aikido, este mai aproape de adevăr să le spui că este un fel de yoga care a crescut în umbra artelor marţiale, decât să zici că este o artă marţială. Este mai aproape de yoga pentru că tehnicile de Aikido ne ajută la şlefuirea spiritului, corpului şi totodată a Divinului din noi. Să strălucim, să luminăm, acesta este scopul Aikido-ului.

Aikido este o formă de educare

Aikido este format din trei cuvinte: "ai", "ki"şi "do". Primul cuvânt are două înţelesuri; primul- "ai" înseamnă armonie cu tine, cu partenerul, cu totul, este altfel spus o conexiune cu ceea ce te înconjoară. Iar al doilea înţeles al cuvântului este iubire (necondiţionată). Al doilea cuvânt, "ki" înseamnă energie, este energia ce stă la baza tuturor lucrurilor, fiinţelor, este o energie a Întregului. Această energie trebuie căutată cu adevărat la fiecare oră de studiu. Ultimul cuvânt, "do" se traduce prin cale; calea pe care fiecare în parte o urmează pentru a ajunge în acelaşi loc: Tărâmul Creatorului, Vârful Măreţului Munte.

O-Sensei spunea despre Aikido că este: "Chieku", "Kiku", "Taiku" şi "Tokkou". "Chie" înseamnă înţelepciune, "ki" este energie, "Tai" este corpul şi "Tokkou" este tradus de obicei ca şi virtute.

O-Sensei mai spunea că Aikido are două aspecte: aspectul de "bu" şi "bun". "Bun" înseamnă cultură, învăţare, educare - la nivel spiritual şi "bu" înseamnă oprirea conflictului. Amândouă sunt de o importanţă majoră, nu se poate îndeplini numai un aspect iar celălalt nu. Aceste două aspecte formează Aikido.

Aikido este purificare

Sunt persoane care spun: "eu sunt cel mai bun", "eu sunt cel mai slab", însă în realitate nu există nimic, nu există poveşti. Aikido eşti tu însuţi. Trebuie să-ţi înfrângi spiritul certăreţ din tine. Totul este ca o ploaie care vine şi spală totul. Este o purificare (misogi - citit misoghi). Începe să te purifici pe tine însuţi şi atunci va începe şi purificarea celorlalţi.

Aikido, postura iubirii

În multe arte marţiale există diferite posturi (kamae), în funcţie de situaţie. În Aikido nu există posturi decât una singură, care de fapt nu este o postură: "Ai no kamae" - postura iubirii. Pur şi simplu îţi deschizi inima şi intri. Nu trebuie să-ţi umpli mintea cu tactici, strategii, etc. În Aikido trebuie să scapi de aceste gânduri conflictuale doar prin simplul fapt de a intra, de a înainta. O-Sensei spunea că nu este vorba în a opri ki-ul celuilalt şi a-l manipula în folosul tău. Lasă persoana cu ki-ul ei. Găseşte compasiune, găseşte iubire, bucurie şi manifestă-le. Atunci nu mai există altul.

Aikido: Arta Păcii?

Aikido nu este o artă a păcii, este "bu". Acest cuvânt are un înţeles mult mai profund. În Aikido te întâlneşti cu "bu", ai de-a face cu conflictul, cu puterea, cu propria-ţi dorinţă de a câştiga, de a domina. Te lupţi cu propriul tău ego. De aceea nu are niciun sens faptul că Aikido este o artă a păcii.

O-Sensei spunea că Aikido nu este numai "bu", este "shinobu", adică "adevăratul bu", ce provine din iluminare. Prin iluminare realizezi că nu este altceva în Univers decât Iubire. Antrenându-te, vei ajunge să realizezi că oricât ai căuta puterea, ea nu este alta decât cea prezentă deja în Univers. Aceasta este singura putere care trebuie căutată - Puterea Iubirii.

O-Sensei mai spunea că în Aikido nu există altul. Nu înseamnă să fii mai puternic, sa poţi să arunci, să te aperi mai bine decât celălalt. Nu există duşman, nu există nici măcar partener, nu există un altul. Toate tehnicile de Aikido funcţionează pentru că nu există un celălalt, există numai Unul - care se manifestă în fiecare dintre noi. Dacă nu mai există celălalt atunci nu mai contează; se întâmplă ceva, iar în acel ceva se întâmplă toate acele căderi, rostogoliri, aruncări.

Aikido este menit să înlăture războiul de pe Pământ

Practicând Aikido ai posibilitatea să devii un student al "BU". "Bu" nu înseamnă conflict, ci înseamnă să opreşti atacul şi armele. Acesta este înţelesul sacru al acestui cuvânt japonez. Dacă privim azi în lume, putem spune că este un "bu" rău. Desigur că sunt acolo câţiva indivizi care altceva nu ştiu să facă, decât rău. Ei fac rău pentru că nu ştiu să iubească, pentru că dacă ar şti, nu ar mai face rău. Menirea Aikido-ului este să ofere iubire întregii lumi şi astfel să elimine conflictele de pe această planetă.

Aikido este iubirea protectoare a tuturor

Morihei Ueshiba este fondatorul AIKIDO-ului...

Cele trei viziuni:

            I. Calea unui luptător constă în manifestarea Iubirii Divine, spiritul care cuprinde şi hrăneşte tot ceea ce există. Lacrimi de recunoştinţă şi de bucurie au început să-mi şiroiască pe obraji. Am perceput Pământul ca fiind propria-mi casă, iar soarele, luna, stelele îmi erau prieteni apropiaţi. Ataşamentul pentru lumea materială a dispărut. (anul 1925 la vârsta de 42 de ani)

            II. Pe la ora două dimineaţa, în timp ce executam ritualul de purificare, am uitat brusc toate tehnicile de arte marţiale pe care le cunoscusem vreodată. Tot ceea ce învaţătorii mei îmi transmiseseră îmi era acum complet nou pentru mine. Aceste tehnici reprezentau în noua viziune modalităţi de cultivare a vieţii, a cunoaşterii, a bunului simţ, şi nu instrumente de doborare a duşmanului. (anul 1940, luna decembrie)

            III. Calea luptătorului a fost greşit înţeleasă, ca o modalitate de a ucide şi de a distruge pe ceilalţi. Aceia care caută competiţia comit o gravă eroare. Lovirea, jignirea sau distrugerea cuiva constituie cel mai mare pacat pe care îl poate face o fiinţă umană. Adevarata Cale a Luptătorului constă în evitarea masacrului. Ea este arta Păcii, puterea iubirii.

            Lumea va cotinua să se schimbe dramatic, însă disputele şi războaiele ne pot distruge complet. Avem nevoie acum de tehnici de armonizare, şi nu de conflicte. Este nevoie de Arta Păcii şi nu de Arta Războiului.

            Principiile lui Morihei Ueshiba: reconcilierea, armonia, cooperarea, empatia.

 Lupta în Aikido este dată împotriva puterii, a idealurilor. Oamenii caută puterea în alt loc, pentru ei putere nu înseamnă iubire, fericire sau orice altă emoţie provenită din energia Cosmosului. Oamenii găsesc puterea ca fiind suferinţa, frica, egoismul - toate acestea sunt forme ale luptătorului din trecut, sunt forme ale conflictului şi efortului asupra neîndestulării. Dacă pornim de jos, de la rădăcina tuturor conflictelor, sărăciei din societate, vom afla că aşa este: avem o societate care spune "nu", avem instituţia bisericii care spune "Dumnezeu nu-ţi dă voie asta", nu avem voie să încălcăm legile pentru că astfel ajungem la închisoare. Toate sunt pline de "nu, nu, nu". Toate acestea se întâmplă pentru că oamenii pleacă de la început greşit. Ei caută aproape totul în altă parte, nu caută în interiorul lor. Ei au nevoie de siguranţă materială, putere financiară, etc. Tot ceea ce ei caută sunt iluzii, adevaratele comori sunt ascunse în adâncul sufletului lor. Aceste comori sunt descoperite învăţând Aikido şi învăţându-i pe alţii.

Se ştie că în Aikido, într-o mişcare de Aikido, câştigi într-un sens în care nu pierzi. Nu lupţi pentru ca să câştigi ci să nu pierzi. De fapt tu câştigi prin faptul că oferi şi partenerul primeşte, devenind astfel mai vesel, mai luminat. Nu mai este vorba despre noi sau ei, nu mai este vorba de a lupta până celălalt este rănit sau omorât. Acum este vorba de a-l împăca, de a-l ajuta. Dacă te atacă lasă-l să atace, este energia lui, nu te va afecta. Dacă tu nu eşti acolo şi eşti În Univers, cum poate să-ţi facă rău? Chiar dacă te atacă prin spate, în următoarea secundă intenţia, dorinţa lui de a-ţi face rău, îl va înfrânge. Dacă deţii această energie iubitoare, adversarul nu poate să-şi tragă nici sabia să te lovească. Pur şi simplu nu poate, energia nu-i permite. Nu mai este vorba despre cine trage primul sabia, ce poziţie de gardă are, cine face prima mişcare... Toate acestea nu-şi mai au rostul. Întreaga filosofie Aikido este creată pe acest principiu al energiei ce ne înconjoară pe toţi, energia iubirii, a armoniei.

Nu mai este vorba despre neîndestulare, pentru că tot timpul oferi, chiar dacă nu ai nimic, tot continui să oferi. De unde vine această energie? Fiecare o avem, trebuie doar să o manifestăm. Lupta se dă întotdeauna cu noi înşine, să ne învingem temerile şi limitele, să devenim protectori ai tuturor. Acesta este spiritul pe care trebuie să ni-l dezvoltăm fiecare. Sună puţin credibil şi departe de realitate, pe de o parte, însă pe de cealaltă parte lucrurile stau altfel. Aikido are tehnici de luptă, ceea ce te face să devii mai încrezător şi să duci la relizare ceea ce această filosofie învaţă.