Aikido, religie şi artă marţială

O-Sensei descria adesea Aikido, ca fiind o religie fără religie. Scopul acestuia este o deschidere spirituală, la nivel de cunoştinţă, pe care oamenii o caută adesea prin religie. O-Sensei i-a spus odată unui discipol al său că este singurul care-l înţelege pe deplin şi pune în practică adevăratul Aikido. Ceilalţi colegi ai tânărului elev au văzut în Aikodo numai o artă marţială, o formă de autoapărare, însă O-Sensei Morihei Ueshiba nu era de aceeaşi părere.

Aikido este mult mai aproape de yoga decât de orice altceva. O-Sensei spunea despre Aikido ca fiind într-un context cu două religii: shintoism şi budism. Shintoismul este numit calea lui Dumnezeu pentru că "shi" înseamnă Dumnezeu, iar budismul provine de la cel care l-a întemeiat - Buddha. Aşadar, Aikido înseamnă a proteja cele două căi, calea lui Dumnezeu şi a lui Buddha.

În termeni de autoapărare, Aikido funcţioneză pentru că nu suntem acolo. În sensul că suntem prezenţi dar nu suntem acolo unde adversarul se aşteaptă să fim. Acţionăm direct sau la nivelul subconştientului.

Este un aspect al Aikido-ului ca provenind din practicile şi experienţele artelor marţiale tradiţionale japoneze, care aveau creat un înalt nivel spiritual. O-Sensei a spus, pe vremea când studia alte arte marţiale, că pentru a le practica ai nevoie de viteză, forţă, rezistenţă - atribute ce te conduc la un nivel înalt. Însă ca să le obţii pe acestea trebuie să fii mai întâi curajos, să ştii cum să-ţi înfrângi frica, să te dedici complet în ceea ce faci. Acestea sunt aspecte ale căii tale proprii, care pornesc din artele marţiale tradiţionale, deoarece este vorba de viaţă şi de moarte.

Dacă le spui oamenilor despre Aikido, este mai aproape de adevăr să le spui că este un fel de yoga care a crescut în umbra artelor marţiale, decât să zici că este o artă marţială. Este mai aproape de yoga pentru că tehnicile de Aikido ne ajută la şlefuirea spiritului, corpului şi totodată a Divinului din noi. Să strălucim, să luminăm, acesta este scopul Aikido-ului.