duminică, 27 noiembrie 2011

Sabia sunătoare a bardului

Încă înainte de naşterea lui Iisus Hristos, pe Pământ trăiau oameni, străbunii noştrii; ei se numeau celţi. Pe înţelepţii lor - învăţătorii - ei îi numeau druizi. Până la cunoaşterea lumilor materială şi spirituală, în faţa druizilor se închinau multe popoare de pe faţa Pământului din acele vremuri. În prezenţa druizilor, armatele celţilor nu-şi traseră niciodată spadele din teci.

Pentru a fi desemnaţi într-o poziţie în ierarhia conducătorilor druizi, aceştia trebuiau să înveţe timp de 20 de ani, în mod individual, de la măreţul instructor spiritual, druidul preot. Odată primită consacrarea, pretendentul devenea "Bard". Obţinea dreptul moral de a merge în mijlocul poporului şi de a cânta. Avea puterea de a sădi în oameni lumina şi adevărul cu cântecele sale născute din imaginile şi cuvintele lecuitoare de suflete.

Peste celţi tăbărâră legiunile romane. Ultima bătălie se ţinu lângă râu. Romanii au observat că printre luptătorii celţi se aflau femei cu părul dezlegat. Căpeteniile romane ştiau că, atunci când se vedeau aceste femei, pentru a-i birui pe celţi, ei trebuiau să fie de şase ori mai numeroşi. Deopotrivă, nici romanii care s-au aflat acolo, pe câmpurile de bătălie împotriva celţilor, nici cercetătorii istorici ai zilelor noastre nu au reuşit să înţeleagă motivul. Totul era legat de aceste femei dezarmate cu părul dezlegat şi lăsat pe spate.

Astfel, romanii porniră la luptă cu o oştire de nouă ori mai numeroasă decât cea a celţilor. Bătând în retragere spre râu, pieri astfel şi ultima familie de străjeri celţi. Se aşezară cu toţii în semicerc, în spatele lor, o tânără femeie îşi alăpta la sân micuţa sa fetiţă şi cânta. Cânta tânăra mamă o melodie radioasă şi veselă pentru a nu lăsa tristeţea şi frica să se cuibărească în sufletul micuţei şi pentru a o însoţi doar cu imagini luminoase. Când fetiţa se dezlipi de la sânul mamei, privirile li se întâlniră, femeia îşi întrerupse cântul şi, de câteva ori, cu blândeţe şi alinare, o chemă pe fiica ei "Bard".

Semicercul de apărători se destrămă încet-încet. Pe cărarea pe care se afla tânăra mamă, un tânăr bard cu spada însângerată în mâini îi întâmpina pe luptătorii romani. El se răsuci spre tânăra femeie şi întâlnindu-se din priviri zâmbiră unul celuilalt.

Bardul rănit reţinu romanii până ce femeia coborâ spre râu unde reuşi să o aşeze pe micuţa fetiţă într-o lotcă şi să o împingă în larg.

Bardul însângerat, din ultimele puteri ale voinţei sale, îşi aruncă la picioarele tinerei femei armele sale. Ea ridică spada şi pentru patru ceasuri neîntrerupte se bătu pe strâmta cărăruşă cu legionarii, tăindu-le calea spre râu. Legionarii romani, sleiţi de puteri, îşi dădeau schimbul din când în când.

Căpeteniile romane nu au reuşit să priceapă cum de atât de încercaţii şi puternicii lor soldaţi nu pot nici măcar să-i zgârie corpul tinerei femei?

Ea se bătu patru ceasuri, apoi căzu. Plămânii înseţoşaţi i se aprinseră fără o picătură de apă... Din frumoasele buze crăpate curgea sânge...

Se lăsă încetişor în genunchi şi căzând, reuşi să mai trimită încă un zâmbet stins în direcţia în care se pierdu lotca purtată de apa râului, în care era aşezată micuţa viitoare cântăreaţă-Bard... Şi odată cu ea îşi luară zborul peste milenii cuvântul salvator şi imaginea creată de mama-bard, spre cei ce trăiesc în ziua de astăzi.

Fiica-Bard deveni fată, apoi femeie şi mamă. Ea trăi pe Pământ şi cântă. Cânturile sale dăruiră oamenilor doar emoţii luminoase şi ca o Rază lecuitoare, îi ajutară să alunge înnegurarea din sufletele lor. Multe neplăceri şi privări ale vieţii au încercat să-i sufoce izvoraşul acestei Raze. Forţele obscure invizibile au încercat să se apropie de ea, dar nu au putut să înlăture unicile piedici... care, deja de pe cărare, le-au întâmpinat ostile.

Esenţa umanităţii nu se află nici în trup. Corpul fără sânge al femeii-bard lansă spre veşnicie zâmbetul luminii sufletului său ce oglindea lumina nevăzută a spiritului umanităţii.

Vladimir Megre - Cedrii sunători ai Rusiei (Cartea a doua)

duminică, 23 octombrie 2011

Bărbaţii cu adevărat virili au dispărut

Am auzit asta de la o cunoştinţă de-a mea. După câte se pare un anumit doctor Kyoan a făcut odată următoarea afirmaţie:

"În ştiinţa medicală noi facem diferenţa între bărbaţi şi femei atribuindu-le principiile yin şi yang, în consecinţă tratamentul medical diferind de la început. Pulsul e de asemenea diferit. În ultimii cincizeci de ani însă, pulsul bărbaţilor a devenit treptat la fel cu cel al femeilor, iar de când am observat acest fenomen, am considerat de cuviinţă să tratez bolile de ochi ale pacienţilor cu metodele portivite pulsului pacienţilor. Şi aceasta, deoarece când încerc să aplic tratamentul corespunzător pacienţilor, acesta nu mai are niciun efect. Într-adevăr, lumea intră într-o fază decadentă: bărbaţii îşi pierd virilitatea şi devin asemenea femeilor. Iar acesta e un adevăr de nezdruncinat pe care l-am aflat din proprie experienţă şi pe care am decis să îl ţin ascuns de ochii şi urechile lumii." 

Când, cu această poveste în gând, mă uit la bărbaţii din ziua de azi, adeseori îmi spun: "Aha, uite un exemplu de puls feminin." Şi aproape niciodată nu mai văd ceea ce se cheamă un bărbat adevărat. Tocmai din această cauză, astăzi este posibil să ieşiţi în evidenţă şi să ajungeţi într-o poziţie importantă cu un minim de efort.

Drept dovadă că bărbaţii devin slabi ca nişte laşi, ia aminte la faptul că puţini sunt cei care au experienţa executării unui criminal cu mâinile legate la spate, iar, dacă li se cere să fie secunzi într-o sinucidere rituală, majoritatea bărbaţilor cred că e mai bine să scormonească o scuză ingenioasă.

Până acum patruzeci sau cincizeci de ani, să fii rănit în luptă era un semn de bărbăţie, iar o coapsă fără nicio cicatrice era atât de evident un semn de lipsă de experienţă şi laşitate, încât un bărbat nu îndrăznea să o arate în public, preferând să se automutileze pentru a-şi putea expune o cicatrice la nevoie. Bărbaţii erau pătimaşi, aprigi. Astăzi, impetuozitatea este considerată o prostie, iar cei pricepuţi să vorbească o fac pentru a scăpa de responsabilităţi fără a ridica un deget. Îmi doresc ca cei tineri să reflecteze bine la acest lucru.
Calea Samuraiului Astăzi. Yukio Mishima

miercuri, 21 septembrie 2011

Boala

Să fii obsedat, chiar şi de a câştiga, este o boală. Să fii obsedat, chiar şi de folosirea artelor marţiale, este o boală. Să fii obsedat de a arăta tot ceea ce ai învăţat este tot o boală.

Să fii obsedat de atac este o boală; să fii obsedat de apărare este tot o boală.

Să fii obsedat de îndepărtarea bolii este o altă boală.

Să-ţi fixezi mintea în mod obsesiv pe orice este de asemenea o boală. Şi cum toate aceste boli se află în minte, ideea este să-ţi reglezi mintea descotorosindu-te de asemenea afecţiuni.

Eliminarea bolii: nivelul de bază

"Eliberat de gânduri după ce te-ai implicat în gândire, eliberat de fixaţii după ce ai avut fixaţii." Acest pasaj vrea să spună că intenţia de a te elibera de gânduri este la rândul ei un gând. Să intenţionezi să elimini boala în minte înseamnă să te implici în gândire.

Acum, cuvântul "boală" înseamnă totodată gând obsesiv. Să te gândeşti la a scăpa de boală este tot un gând. Astfel, te foloseşti de gând ca sa scapi de gând. Odată scăpat de gândire, eşti eliberat de gânduri, iar asta se numeşte a fi eliberat de gânduri după ce te-ai implicat în gândire.

Când foloseşti gândul pentru a scăpa de o boală rămasă în gând, după aceea şi gândul îndepărtării, şi gândurile ce trebuie îndepărtate dispar. Acest lucru este cunoscut ca a folosi o pană pentru a extrage o pană.

Când nu poţi scoate o pană, dacă introduci încă una pentru a slăbi presiunea, atunci prima pană va ieşi afară. Odată ce pana blocată a ieşit, a doua pană nu este lăsată acolo. Când boala dispare, gândul îndepărtării bolii nu mai există, drept urmare acest lucru se numeşte a fi eliberat de gânduri prin gândire.

Să te gândeşti la a scăpa de boală înseamnă să te fixezi asupra bolii, dar dacă foloseşti acea fixaţie pentru a scăpa de boală fixaţia nu va rămâne. De aceea acest lucru se numeşte a fi eliberat de fixaţii prin fixaţii.

Nivelul avansat

La nivelul avansat, să n-ai niciun gând de a scăpa de boală înseamnă să scapi de boală. Să te gândeşti la scăpare este în sine o boală. Să laşi boala să existe în timp ce trăieşti cu ea înseamnă să fii scăpat de boală.

Gândul de a elimina boala apare deoarece boala se află încă în minte. De aceea boala nu dispare, iar tot ceea ce faci sau gândeşti va fi fixaţie, astfel că nu poate avea o valoare înaltă.

Cum trebuie înţeles acest lucru? Cele două niveluri, cel de bază şi cel avansat, au fost stabilite pentru acest scop. Îţi cultivi starea de spirit specifică nivelului de bază, şi când aceasta se acumulează fixaţia dispare de la sine, fără ca tu s-o elimini intenţionat.

Boala înseamnă fixaţie. În budism fixaţia nu este acceptată. Călugării cerşetori care sunt eliberaţi de fixaţii nu sunt afectaţi nici dacă se amestecă printre oamenii de rând; orice săvârşesc este făcut în mod independent şi liber, oprindu-se unde ar trebui în mod natural.

Maeştrii artelor nu pot fi numiţi experţi atât timp cât nu s-au detaşat de fixaţia asupra diverselor lor abilităţi. Praful şi murdăria se prind de o nestemată brută, dar o nestemată şlefuită perfect nu se va păta nici dacă va cădea în noroi. Dacă îţi şlefuieşti nestemata minţii prin cultivare spirituală, astfel încât să fie imposibil de murdărit, lăsând la o parte boala şi renunţând la griji, poţi acţiona după voinţa ta.

Sufletul Samuraiului,  în traducere modernă a lui Thomas Cleary

luni, 8 august 2011

Cele 20 de îndrumări

Dacă urmezi calea războinicului şi numai dacă o urmezi, acestea sunt valabile:

1. Nu studia şi nu practica Artele numai pentru a deveni celebru.

2. Nu te gândi prea mult la tine însuţi, dar gândeşte-te profund la problemele acestei lumi.

3. Nu urmări confortul pentru propria persoană.

4. Nu uita niciodată care îţi sunt puterile şi slăbiciunile, limitările corpului tău şi calitatea relativă a tehnicilor tale.

5. Nu te hrăni cu mâncăruri rafinate.

6. Nu strânge bani pentru zilele când vei fi bătrân.

7. Familiarizează-te cu artele.

8. Experimentează frigul, canicula şi ploaia, urcând munţii înalţi şi coborînd în văile umbroase.

9. Nu-ţi pierde timpul cu lucrurile neesenţiale.

10. Nu te îmbrăca prea des, în haine fine şi nu-ţi pierde timpul cu elemente care ţin de înfăţişarea superficială.

11. Învaţă să discerni avantajele lucrurilor.

12. Nu-ţi pune speranţele că vei găsi o tehnică secretă. Şlefuieşte-ţi mintea printr-un studiu continuu; aceasta este cheia celor mai eficiente tehnici.

13. Învaţă de la cât mai mulţi şi pe cât mai mulţi oameni, pentru a-ţi depăşi ignoranţa.

14. Practică de unul singur.

15. Învaţă să înveţi.

16. Artele tradiţionale trebuie practicate corect; adevărata luptă este însă o altă chestiune.

17. Nu-ţi pierde niciodată încrederea în sine.

18. Intră în starea non-mentală de dincolo de ego.

19. Nu te despărţi niciodată de Calea Războinicului.

20. Dacă urmezi Calea, nu te teme de moarte.

marți, 26 iulie 2011

Cum recunoşti un luptător

Mai jos voi înşira câteva elemente definitorii ale unui luptător, iar când spun luptător mă refer la o fiinţă umană care radiază lumină şi căreia îi place să iubească, să dăruiască şi să ajute. 

Un luptător nu este prea vorbăreţ. El este tăcut, dar nu foarte tăcut. El vorbeşte în clipele de trebuinţă şi tace atunci când termină de vorbit. Pentru că el ştie că natura lui autentică este cea tăcută, iar cea dobândită e vorbăreaţă.
 
Inima umană este precum un râu. Mintea e precum un burete. Un luptător preferă să alerge mai degrabă decât să absoarbă.

Artiştii mint ca să descopere adevărul, politicienii mint pentru a ascunde adevărul, luptătorii spun numai adevărul.

Un luptător nu este stăpânit de nimeni şi nu stăpâneşte pe nimeni. El este propriul lui stăpân, el este iubire. 

Un luptător ştie că un strop de sudoare valorează mai mult decât o mie de vorbe.

Un luptător face lucruri noi, un luptător experimentează, nu-i este teamă de necunoscut. El doarme mai puţin, mănâncă mai puţin, se antrenează mai mult. El ştie că adevărata putere nu stă în măreţia corpului, ci în micimea din interiorul lui: scânteia divină

Un luptător este generos pentru că dă mai mult decât îi stă-n putere. Nu este mândru pentru că ştie că mândria înseamnă să iei mai puţin decât îţi trebuie.  

Un luptător ştie să simtă. Toată viaţa lui este o goană după sentimente. 

Sunt trei lucruri neştiute despre luptători: Sunt oameni ca şi noi, au simţul umorului şi se ştiu învingători chiar şi atunci când sunt învinşi.

Un luptător nu se opune curgerii normale a timpului. El se bucură de tot ce-l înconjoară. Când afară este cer senin nu se ascunde la umbră, când plouă nu se acoperă ca să nu-l ude, când este furtună el rămâne calm. Fiecare eveniment are sentimentul lui, iar el vrea să-l descopere.

Luptătorul ştie că cu cât se preface mai puţin cu atât este mai cinstit.

Luptătorul ştie că lipsa banului nu reprezintă un obstacol, însă lipsa unei idei da. 

Un luptător ştie că există fiinţe deasupra lui care-l depăşesc şi care pot înţelege lucrurile mai clar, mai pur şi mai divin decât el.

Luptătorul măsoară timpul astfel: o nouă clipire a ochilor este un alt an, iar sărbătoare este fiecare bătaie a inimii sale.

Un luptător trebuie să îndepărteze latura socială a percepţiei pentru a putea percepe esenţa tuturor lucrurilor.


luni, 20 iunie 2011

Mici sfaturi in practica artelor martiale

Toată puterea ta trebuie să plece din interior, pentru că îţi vei perfecţiona şi desăvârşi calea. Dacă ataci nu vei atinge niciodată perfecţiunea şi nivelul cel mai înalt al artei

Culoarea centurii negre este culoarea puterii voinţei. Culoarea neagră nu se murdăreşte niciodată, la fel merge şi cu centura.

În karate nu este vorba de a ataca, este despre a opri atacul. Nu ai voie să-l loveşti sau răneşti pe atacator.

Nu este vorba de a decide cine este mai puternic, sau de a-ţi arăta tehnica altora. Simplu, este de a repeta tehnicile de bază pentru a-ţi îmbunătăţi mişcările corpului. Asta este practica kata-ului.

În lupte reale, mişcările spectaculoase nu funcţionează. Mişcă-te repede pentru a da o lovitură simplă şi eficientă.

Repetă de o mie de ori, de zece mii de ori, abia apoi corpul tău va fi capabil să reacţioneze spontan. Nu contează dacă este o sabie sau un pistol, următorul lucru va fi că-ţi vei vedea adversarul la pământ.

Indiferent de situaţie sau adversar, fii sigur că te poţi proteja şi supravieţui. Asta este puterea adevărată.

Cine poate devia sau bloca un atac al inamicului mai bine, acela este mai puternic, cel mai puternic.

duminică, 19 iunie 2011

Divinitati japoneze

Divinitati Shinto:

Aizen Myo-O - zeul dragostei

Aji-shi-ki - Zeu shinto care a fost socotit in mod eronat usigas al prietenului sau Ame-Waka

Ama no Ho - primul dintre mesagerii divini trimisi sa pregateasca venirea lui Ninigi

Ama-Terasu - Zeita Soarelor

Ame-Waka - 'Printul Tanar al Cerului', unul dintre mesagerii divini

Benten - Una din Cele Sapte Zeitati ale Destinului (Norocului)

Bimbogami - Zeul Saraciei

Bishamon - Zeu al Belsugului si al Razboiului

Daikoku - Zeu al Belsugului

Dasojin - Zeul Drumurilor

Ebisu - Un zeu al Destinului si al Hranei zilnice. El este patronul muncii cinstite si e
reprezentat ca un pescar care duce in mana un peste tai

Ekibiogami - Zeul Molimilor

Emma-O - Stapanul Infernului si Judecator al mortilor

Fudo - Zeul Intelepciunii

Fukurokuju - un zeu al Destinului, modelul longevitatii si al intelepciunii

Gaki - Zeul Diavol (Zeul Nenorocirii)

Hachiman - Zeu al Razboiului. Este fostul imparat Ojin, patron al clanului Minamoto, care a fost sanctificcat

Hoderi - 'Lumina focului', fiu al lui Ninigi

Hoori - 'Stingerea focului', fiu al lui Ninigi

Hoso no Kami - Zeu al Variolei

Hotei - Zeu al Destinului care reprezinta satisfactia sau multumirea

Iha-Naga - 'Principesa cu viata lunga ca Stancile', sora cea mai mare a Spirtului Muntilor

Inari - Zeul Orezului. Se mai asociaza cu Zeul Vulpii

Isora - Spiritul Malului Marii

Izanagi si Izanami - Creatorul si Creatoarea Japoniei din care au descins si zeitatile panteonului shinto

Jizo - Zeul Copiilor

Jurojin - Un zeu al Destinului

Kami - Nume general pentru toate zeitatile shinto

Kaze no Kami - Zeul Vantului si al Crivatului

Kengyu - Iubitul Pastor al Fecioarei Tesatoare

Ken-ro-ji-jin - Zeul Pamantului

Kodomo no Inari - Fiul Zeului Vulpe

Kojin - Zeul Bucatariei. Acestei zeitati i se ofera drept omagiu papusi uzate

Koshin - Zeul Drumurilor. Reprezinta o zeificare a Zilei Maimutei, reprezentata de Cele Trei Maimute Mistice

Kuni Toko Tachi - 'Pamanteanul Etern Nemiscat'

Miwa-daimyo-jin - Zeitate asociata cu Festivalul Veseliei din Wasa
Monju Bosatsu - Stapanul Invataturii (Intelepciunii)
Musubi no Kami - Zeul Casatoriei

Ninigi - Nepot de bunica al Zeitei Amaterasu

Ni-O - Doi regi giganti si feroce care pazesc portile temploror

Nomi no Sukune - o zeitate, patron al atletilor si luptatorilor

O-ana-mochi - 'Proprietarul Marelui Crater' al muntelui Fuji

Oho Yama - Spiritul Muntilor

Onamuji sau Okuni-nushi - Fiu al lui Susan-o. A domnit in Izumo dar s-a retras in favoarea lui Ninigi

Oni - nume generic folosit pentru spiritele diavolesti

Otohime - Fiica regelui Dragon

Raiden - Zeul Tunetelor

Raitaro - Fiul Zeului Tunetelor

Rin-Jin - Regele Dragon (Regele Marii)

Saruta Hiko - Zeitate pamanteana care l-a intampinat pe Ninigi

Sengen - Zeita muntelui Fuji. Mai este cunoscuta sub numele de Asama sau Ko-no-hana saku ya Hime ('Printesa care face sa infloreasca pomii si florile')

Shichi Fukujin - Cei Sapte Zei ai Norocului (Destinului) Ebisu, Benten, Daikoku, Fukurakuju, Bishamon, Jurojin si Hotei

Shita Teru Hime - 'Printesa Stralucirii Intunecoasa', sotia lui Ame-Waka

Shi-Tenno - Cei Patru Regi Ceresti care apara pamantul de demoni, fiecare din ei protejeaza un sfert din orizont. Numele lor este: JIkoku pentru Est, Komoku pentru Sud, Zocho pentru Vest, Tamon sau Bishamon pentru Nord. Imaginile lor sunt plasate la intrarea de la portile templelor

Sohodo no Kami - Zeul Momailor

Sukune Bikona - o zeitate trimisa de Ceruri pent a-l ajuta pe Onamuji sa-si pacifice regatul

Susano - Baratul navalnic (impetuos), frate al Zeitei Soarelui

Tanabata sau Shokujo - Fecioara Tesatoare

Tenjin - Zeul Caligrafiei

Toshogu - numele de zeu al marelui shogun Ieyasu sau Gongen Sama.

Toyokuni - numele zeificat al lui Hideyoshi

Toyo-Tama - fiica Regelui Dragon

Toyo-Uke-Bime - Zeita a Pamantului si Hranei

Tsuki-Yumi -Zeul Lunii

Uzume - Zeita Dansului

Yofune-Nushi - Zeul Sarpe

Yuki Onna - Doamna Zapezii (Alba ca Zapada)

Zeitati budiste:

Amida - zeitate socotita la inceput o abstractie, ideal al luminii nemarigintie. Daibustu (Statuia Marelui Buddha) din Kamakura il reprezinta pe acest zeu

Anan - un var al lui Buddha si, ca si Bishamon, inzestrat cu o mare intelepciune si memorie minunata

Binzuru - discipol al lui Buddha si adorat al claselor de jos din pricina puterilor sale miraculoase de a vindeca toate suferintele omenesti

Bosatsu - notiune pentru sfintii budisti

Budhha - echivalent pentru Shaka

Dainichi Nyorai - personificare a puritatii si intelepciunii. Unul din Trinitatea Budista

Daishi - 'Marele Dascal', termen la foarte multi sfinti budisti

Daruma - discipol al lui Buddha

Fu Daishi - preot chinez zeificat

Fugen - patronul divin al tutoror celor care practica un fel special de meditatie extatica. Este zugravit in mod obisnuit sezand de partea dreapta a lui Shaka

Go-chi Nyorai - Cei Cinci Budhha ai Contemplatiei: Yakushi, Taho, Dainichi, Ashuka si Shaka

Gongen - numele generic atribuit incarnarii shinto al lui Buddha. Se mai aplica si eroilo zeificati

Gwakko Bosatsu - Zeitatea Lunii la budisti

Hotoke - nume pentru toti Budhha, aplicat frecvent mortilor

Ida Ten - protector al budismului

Kasho - unul din cei mai importanti discipoli ai lui Budhha

Kishi Bojin - zeitate indiana adoarata de japonezi ca protectoare a copiilor

Kobo Daishi - intelept budist zeificat

Kokuzo Bosatsu - sfanta budista

Kompira - zeidate budista de origine obscura identificata ca Susano-o si cu alti zei shinto-isti

Kwannon - Zeita Milei, reprezentata in variate forme: Sho-Kwannon (inteleapta), Juichimen (cea cu 11 fete), Senju-Kwannon (cea cu 1000 de brate), Ba-to (cea cu cap de cal), Nyo-i-rin Kwannon (atotputernica); (Totul despre Kwannon)

Marishiten - Regina Cerului in budismul chinez si japonez. Este reprezentata cu opt brate, doua din fiecare tin simbolurile soarelui si al lunii. In teologia brahmanica ea reprezinta si personifica Lumina. Mai este cunoscuta si sub numele de Krishna

Maya Bunin - mama lui Budhha

Miroku - succesor al lui Budhha, cunoscut ca Budhha Mesia

Nikko Bosatsu - Zeitate Solara

Nyorai - titlu onorific aplicat tutoror Budhha

Rakan - nume folosit pentru a desemna pe sfintii desvarsiti, deasemeni pentru a-i desemna pe
discipolii cei mai apropiati ai lui Budhha

Roku-Bu-Ten - nume colectiv pentru zeii budisti Bonten, Taishaku si Shitenno

Shakya Muni - fondatorul budismului, numit si Gautama, dar mai cunoscut sub numele de Buddha

Sharihotsu - cei zece discipoli, cei mai intelepti ai lui Budhha

Shoden - zeul invataturii (intelepciunii) provenit de la indieni

Taishaku - Zeul Indra al brahmanilor

Ten - titlu echivalent cu Deva din sanscrita

Tennin - inger budist de sex feminin

Yakushi Nyorai - 'Budhha vindecatorul'

Scurt istoric despre hakama

Ce este hakama si cine o poarta?

Hakama este o fusta tip pantalon pe care unii aikidoka o poarta.
Hakama este o piesa de imbracaminte traditionala specifica samurailor.
Gi-ul standard purtat in aikido la fel ca si in alte arte martiale precum Judo sau Karate a fost initial lenjerie de corp (underclothes).

Purtatul face parte din traditia multor scolii de aikido.
Scopul hakamei initial a fost sa protejeze picioarele unui calaret de tufisuri, ierburi inalte, zgarieturi etc, nu spre deosebire de cizmele din piele ale cowboy. Cum pielea era greu de gasit in Japonia, s-a folosit panza (canepa, stofa) grea in schimb.

Dupa ce samuraii au inceput sa lupte mai mult pe jos decat pe cal , au continuat sa poarte hakama deoarece ii facea mai usor de indentificat.
Au existat mai multe tipuri de hakame. Cele purtate azi de cei ce practica arte martiale - (cu "picioare") se numeste Joba Hakama. Alt tip de hakama era ceva asemanator unei fuste (fara "picioare") si a treia a fost o varianta mai lunga a celei de a doua. 

Cea de-a 3-a era purtata la vizitarea imparatului sau Shogun. Avea intre 3,5 si 4,5 metri si era pliata de mai multe ori si era plasata intre picioare si posteriorul vizitatorului. Acest lucru a necesitat shikko (mers pe jos in genunchi) pentru public si pe de alta parte era foarte greu sa ascunda o arma (oamenii de serviciu ii imbracau) sau sa se ridice repede sa faca un atac.

Cele 7 pliuri ale hakamei (5 in fata, 2 in spate) se spune ca ar avea urmatoarele sensuri simbolice:
 
1. Yuki = Curaj, Valoare, Vitejie.
2. Jin = Umanitate, Caritate, bunavointa.
3. Gi = dreptate, integritate, cinstit.
4. Rei = formalitate, politete, amabilitate (si cu sensul de respect/ stima)
5. Makoto = sinceritate, onestitate, realitate.
6. Chugi = loialitate, fidelitate, devotare.
7. Meiyo = onoare, glorie, dignitate , prestigiu.

In multe scoli, doar centurile negre poarta hakama, in altele toata lumea poarta. In unele scoli femeile pot sa inceapa sa poarte mai repede decat barbatii (modestia, în general, a femeilor este explicaţia - amintiţi-vă, un GI a fost iniţial lenjerie de corp).

O sensei a fost destul de categoric ca toata lumea sa poarte hakama, dar el a venit dintr-un timp/cultura nu prea departe cand hakama facea parte din imbracamintea standard formala.
"Multi dintre studenti erau prea saraci ca sa isi cumpere o hakama dar erau nevoiti sa poarte una. Daca nu reuseau sa ia una de la o ruda mai in varsta, ei ar fi luat invelitoare de la o veche futon (http://en.wikipedia.org/wiki/Futon), sa o taie, vopseasca si sa o dea unei croitorese sa o transforme intr-o hakama."

Saito Sensei, despre hakama in dojo-ul lui O Sensei's in timpurile vechi.
"Multe lucruri erau greu de gasit in Japonia dupa razboi , asta incluzand si canepa (cloth). Din cauza lipsei materialelor, ne-am antrenat fara hakama. Am incercat sa ne facem hakama din air-raid blackout curtains(draperii negre) dar din cauza ca acestea au stat in soare timp de multi ani, s-au rupt in genunchi imediat ce am inceput sa facem suwariwaza. Astfel din cauza acestor conditii cineva a venit cu sugestia : "De ce sa nu zicem ca este bine sa nu porti hakama pana esti shodan?" Aceasta idee a fost la baza unei politici temporare de a nu pierde bani. Ideea de a accepta aceasta sugestie nu a avut nimic cu faptul ca hakama ar trebuii sa fie simbol pentru cei cu centura neagra."

Shigenobu Okumura Sensei, "Aikido Today Magazine" #41
"Cand am fost "Uchi Deshi" (http://en.wikipedia.org/wiki/Uchi-deshi) lui O Sensei, toata lumea era nevoita sa poarte o hakama la antrenament, incepand cu primul pas pe tatami. Nu era nici o restricite privind ce hakama sa porti, asa ca dojo-ul era un loc "colorat". O sensei a vazut hakame de toate felurile, culorile si de orice calitate, de la hakama de kendo , pana la hakama in dungi folosita in dansurile Japoneze, pana la scumpa hakama din matase numita sendai-hira."

Imi amintesc faptul ca un incepator "a prins diavolul" cand a imprumutat hakama scumpa a bunicului, menita doar sa fie purtata la ocazii speciale si ceremonii si ruinand-o la un antrenament de suwariwaza. Mitsugi Saotome Sensei, "The Principles Of Aikido"

luni, 30 mai 2011

Despre curaj şi vitejie

Când curajosului i-e frică,
el face stâncă din mărgică
şi dacă-şi pierde îndrăzneala
şi îl apucă ameţeala,
eroul gata e de fugă,
aruncă sabie şi glugă
şi-ncălecând pe La-şi-ta-te
-mârţoaga cu potcoave sparte-
ne strigă: ”Unde e în voi Prudenţa”?
Vă va costa Inconştienţa.


Curajul nu era considerat ca virtute decât în cazul când era întrebuinţat pentru apărarea dreptăţii. În Analectele sale Confucius defineşte curajul, arătând ceea ce este contrariul acestei virtuţi, după cum are adesea obiceiul.

"A-ţi da seama de ceea ce este drept, spune el, şi a nu înfăptui aceasta, dovedeşte lipsă de curaj". Punând această maximă înt-o formă pozitivă, ea va suna astfel: "Curajul constă în a înfăptui ceea ce este drept". A se expune la tot felul de pericole, a lupta singur, a se arunca în gura morţii, aceste fapte trec foarte adesea ca acte de bravură. În cariera armelor o astfel de purtare îndrăzneaţă formează ceea ce Shakespeare numeşte "o bravură inutilă".

Această bravură este în mod greşit admirată. În preceptele cavalerismului însă, moartea pentru o cauză ce nu merită acest sacrificiu era considerată ca o "moarte de animal". "A se arunca în focul luptei şi a-şi sacrifica viaţa", spune un prinţ din Mito, "este destul de uşor şi sălbăticia este egală cu inconştienţa".

Însă, continuă el, "adevăratul curaj constă în a trăi când este drept să trăieşti şi să mori numai când este drept să mori", deşi prinţul nu auzise niciodată de Platon, care defineşte curajul: "Putinţa de a deosebi lucrurile de care un om ar trebui să se teamă şi de care n-ar trebui să se teamă".

Distincţia făcută de europeni între curajul fizic şi cel moral a fost admisă de mult de către noi. Care tânăr samurai n-a auzit despre marea bravură şi despre curajul lui Villein? Curajul, înlăturarea fricii, fiind calităţi ale sufletului, care sunt asimilate cu uşurinţă de minţile fragede şi de care pot fi formate prin exerciţiu şi pilde, au fost cele mai populare virtuţi, propovăduite de timpuriu tineretului.

Povestea faptelor militare era istorisită copiilor, înainte ca ei să fi părăsit pieptul mamei lor. Dacă un copil japonez plângea din cauza vreunei dureri, mama sa îl certa în modul următor: "Ce ruşine să plângi pentru o mică durere! Ce o să faci atunci când va trebui să ţi se taie mâna din pricina vreunei răni primită în război? Ce vei face când vei fi nevoit să-ţi faci Hara-Kiri"?

Cunoaştem cu toţii întâmplarea patetică a micului copil de prinţ din Sendai, care spune pajului său: "Priveşte aceste mici vrăbii ce stau în cuib şi deschid ciocurile lor galbene, pentru ca mama lor să le dea viermi de mâncare. Ce fericiţi sunt aceşti pui. Însă pentru un samurai, când stomacul său este gol, este o ruşine să se simtă înfometat".

Pilde de curaj abundă în poveştile pentru copii, deşi istorioarele de acest fel nu sunt deloc singurele mijloace prin care  se caută a se hrăni mintea copiilor, încă de timpuriu cu curaj. Părinţii japonezi bat cu cruzime, îi educă pe copii fricoşi, îi silesc să treacă prin încercări care îndepărtează din ei orice urmă de frică.

Astfel: copii samurailor erau lăsaţi singuri în văile adânci ale munţilor, erau lipsiţi înadins de hrană şi expuşi la frig, fiindcă aceste mijloace erau socotite ca fiind foarte eficace pentru a obişnui pe copii cu rezistenţa. De asemenea erau trimişi la mari depărtări cu scrisori; erau sculaţi înainte de răsăritul soarelui şi trebuiau să se întoarcă înainte de începutul şcolii, ca să-şi facă lecţiile, şi apoi porneau la şcoală cu picioarele goale iarna prin zăpadă. De două ori pe lună veneau împreună în grupuri şi petreceau noaptea fără să doarmă, citind cu voce clară, rând pe rând, diferite poveşti fioroase. Copii făceau pelerinaje la locurile reputate a fi bântuite de stafii, la locurile de execuţie ale condamnaţilor la moarte, în cimitire, şi acestea constituiau distracţiile favorite ale tinerilor. În timpurile când decapitarea condamnaţilor se făcea în public, nu numai că copii asistau la execuţie, dar mai mult decât atât, erau apoi trimişi în timpul nopţii singuri să viziteze locul în care se săvârşise execuţia, trebuind să lase un semn indicat mai dinainte pe capul condamnatului.

Desigur acest sistem, ultra-spartan de a întări nervii, umple de groază şi face să surâdă pe pedagogul modern occidental; îl face să se îndoiască asupra rezultatului, şi să se întrebe dacă acest sistem nu este prea sălbatic şi nu ucide în faşă delicatele emoţii ale inimii.

Pentru a răspunde la aceasta trebuie să vedem şi să cercetăm celelalte concepţii ale Bushido-ului, în ceea ce priveşte curajul.

Aspectul spiritual al vitejiei este manifestat prin linişte, calmul minţii, liniştea fiind "curajul în repaus", adică manifestarea statică a bravurii, după cum acţiunile curajoase sunt dinamice.

Un om cu adevărat curajos este totdeauna liniştit: el nu este niciodată impresionat, nimic nu tulbură seninătatea spiritului său. În focul luptei el rămâne rece, în mijlocul pericolelor el rămâne calm. Cutremurele nu-l fac să tresară.

El îşi bate joc de uragane. Japonezii admiră pe cel care în faţa pericolului morţii rămâne netulburat, pe cel care poate să compună un poem în timpul în care un pericol îl ameninţă sau care cântă în faţa morţii. Această stăpânire de sine, netrădând niciun tremur în scris sau în voce, este considerată ca un indiciu al unui temperament superior, al unei minţi vaste (Yoyo), după expresia japoneză.

Se consideră de către japonezi ca o întâmplare autentică faptul că Ot-Docan, celebrul constructor al castelului din Tokyo, când a fost străpuns cu o spadă, asasinul său cunoscând talentul poetic al victimei, a întovărăşit lovitura sa cu acest cuplet:

Vai cât de mult inima noastră
trebuie să regrete
În clipele acestea
lumina vieţii.
La care versuri, eroul, expirând, a răspuns:

În clipele de linişte
Învăţăm să privim cu dispreţ viaţa.

 Într-o natură curajoasă japonezii găsesc un element sportiv chiar.

Pofte care par serioase poporului sunt considerate ca glume de către un brav. De aceea, în vechile lupte nu era lucru rar ca luptătorii să schimbe între ei cuvinte spirituale sau să se dedea la dueluri retorice. Lupta nu era numai o chestiune de forţă brutală, ci era în acelaşi timp o întrecere intelectuală.

Regretul manifestat de Antoniu şi Octavian la moartea lui Brutus constituie o caracteristică generală a oamenilor viteji. Kenshin care a luptat paisprezece ani cu Shingen, auzind de moartea adversarului său, a plâns cu hohote pierderea "celui mai bun dintre duşmanii săi". Acelaşi Kenshin a dat un exemplu înălţător omenirii în tratamentul acordat lui Shingen, ale cărui provincii sunt situate într-o regiune muntoasă, departe de mare şi care au depins de provinciile Hojo din Tokaydo, mai ales în privinţa alimentării cu sare. (În Japonia nu există mine de sare. Toată sarea necesară alimentării populaţiei se extrage din apa mării). Prinţul din Hojo dorind să-l distrugă, deşi nu era în război declarat cu Shingen, a oprit orice transport de sare.

Kenshin aflând de situaţia grea în care se găsea inamicul său şi fiind în măsură să obţină sare din propriile sale provincii extrăgând-o din apa mării, a scris lui Shingen că după părerea sa prinţul de Hojo a comis un act condamnabil şi că el, Kenshin, deşi era în război cu Shingen, a poruncit totuşi supuşilor săi să-i procure sare atât cât va dori, adăugând: "Eu nu mă lupt cu sare, ci cu sabia", cuvinte care se pot compara cuvintelor lui Camilus: "Noi romanii nu ne luptăm cu aur, ci cu fier".

Nietzsche a caracterizat parcă sufletul samuraiului japonez, când a scris cuvintele: "Să fii mândru de duşmanul tău, numai atunci succesul duşmanului tău va fi şi succesul tău propriu".

Într-adevăr bravura şi onoarea militară cer să avem ca duşman în război numai pe acei ce sunt demni să fie amicii noştrii în timp de pace.

Bushido, Codul Samurailor, Inazo Nitobe 

marți, 12 aprilie 2011

Fă bine atunci când trebuie

Fă bine atunci când eşti căutat, atunci când cineva are nevoie de binele tău. Nu fă bine pentru că aşa crezi tu, sau te gândeşti să-i faci o surpriză cuiva. Nu fă asta. E ca şi atunci când îi dai cuiva un pahar cu apă fără să ţi-l ceară. Îi dai pentru că aşa crezi tu că e bine sau că-i faci bine? Dacă lui nu-i este sete? Ce faci? I-l arunci în faţă? Si-i mai spui şi vreo două vorbe-n vânt cum că "eu am vrut să-ţi fac un bine, dar tu nu ai vrut". Păi nu mi-a fost sete... vine, timid, răspunsul.

Creaţia a început de la lucruri simple şi făcându-le zi de zi, a ajuns să le facă foarte bine, foarte precis, fără greşeală, atât de bine încât ochiul obişnuit le percepe foarte complicate. Priviţi natura - lucruri simple face şi astăzi şi va face şi mâine, nu va complica pe nimeni şi nimic. Nouă ni se pare totul aşa de complicat pentru că lucrurile simple nu au mai rămas simple.

Ochii noştri sunt de vină, nu mai văd. Ei doar privesc aievea şi nu văd simplitatea. Ceea ce ei percep este complicat şi ce este complicat va deveni şi mai complicat. De aici şi stresul din jurul nostru... Toţi alergăm în stânga şi în dreapta, urcăm, coborâm, ne stresăm, ne complicăm din ce în ce mai mult şi îmbătrânim fără să ne dăm seama şi atunci când ajungem să ne dăm seama este prea târziu. Dar ce e de făcut? Răspunsul este foarte simplu, dar atât de complicat în ochii noştri: opreşte-te, stai, analizează o clipă ceea ce faci şi pleacă din nou la drum cu "alţi ochi".

Fă lucruri simple, normale, fireşti. Nu fă surprize, nu încerca să surprinzi pe nimeni cu nimic.S-ar putea să ai tu surprize... Nu există surprize, pentru că totul este ştiut în Univers, nimic nu e nou şi deci nu există surprize. Şi dacă nu există surprize atunci noi de ce încă le mai facem? De ce nu facem lucruri simple, de ce ne place senzaţionalul, spectaculosul, neaşteptatul, surprinzătorul, minunatul, miraculosul...? Oricare ar fi răspunsul, cu siguranţă nu este un răspuns simplu. Veţi încerca să vă complicaţi, să vă scuzaţi, să fiţi diferiţi, senzaţionali pentru că aşa a-ţi învăţat să fiţi. De unde aţi învăţat nu e treaba mea, eu vreau să vă spun doar să vă opriţi, să vă dezvăţaţi de ce aţi fost învăţaţi şi să porniţi din nou la drum cu noi învăţături şi, culmea, aceste noi învăţături sunt aceleaşi învăţături vechi, învăţături izvorâte din simplitatea creaţiei.

Ţi-e sete? Cere o cană cu apă şi vei primi. Mulţumeşte şi ţi se va mai aduce şi altădată. Vrei să dai o cană cu apă? Aşteaptă să ţi se ceară şi abia atunci fă-o. Fă acest gest de bunătate fără să clipeşti, fă gestul cu sufletul. Orice bine ai face, fă-l atunci când ţi se cere şi aruncă totul din mână şi mergi de fă bine.  Ştiu că e greu când spun să nu mai faci surprize. Şi pentru mine a fost. Surpriza merge mână-n mână cu secretul. Secret înseamnă ascuns. Ascuns înseamnă neştiut de nimeni. Dacă nu e ştiut de nimeni atunci nu există. De ce ai vrea să faci ceva ce nu există? Pentru că e minumat? Pentru că e la modă? Pentru că aşa fac toţi oamenii? Lăsaţi lumea cu felul ei de vieţuire şi voi fiţi cu felul vostru. Parcă vă plăcea să fiţi spectaculoşi, miraculoşi, nu? Atunci fiţi aşa şi învăţaţi, din nou, să fiţi simpli. Fiţi extraordinar de simpli.

Adevărata minune stă în a vă aduce aminte ce este simplitatea.

miercuri, 16 martie 2011

Maestrul care urmează Calea Artelor Marţiale

Dacă urmezi calea artelor marţiale spre Vârful Marelui Munte, atunci trebuie să fii deja maestru. Cum poţi să urci o cărare spre Marele Munte şi la final să primeşti statutul de maestru dacă tu nici măcar nu-ţi cunoşti cărarea şi cel mai important lucru - nici nu ştii că eşti maestru încă de la începutul drumului. Este foarte important să ştii şi să cunoşti acest lucru: tu eşti deja maestrul care îşi urmează calea artelor marţiale spre vârful Marelui Munte.
          
Nu trebuie să te consideri inferior şi nici superior maestrului tău, cel care te ajută pe tine, maestrule, să-ţi parcurgi cărarea. Însă cărarea ta e diferită de a maestrului tău; vă puteţi ajuta reciproc, dar aveţi de urmat căi diferite. Fiecare maestru ajută alt maestru, aşa cum Maestrul Maeştrilor îşi ajută maeştrii săi şi îi aşteaptă, în final, pe vârful Marelui Munte. Probabil că aici va interveni alter-ego-ul vostru şi veţi ajunge sa-i judecaţi pe cei din jur: „cum aş putea eu, un maestru, care practic de cutare ani artele marţiale, să-ţi permit ţie, un începător, să-mi fii egal?” Un maestru nu gândeşte niciodată astfel. El nu judecă şi nu este arogant. El ştie doar că este maestru. De ce trebuie el să demonstreze că este mai bun decât un alt maestru care abia a început să urce pe propria-i cărare spre Vârf? El nu trebuie să demonstreze nimănui că el este un maestru, el ştie deja asta.
            
Odată, un maestru şi-a chemat armata în jurul copacului măreţ, Domnul Pădurii. I-a implorat să-i spună: ”Ce ştie copacul acesta, iar voi nu ştiţi?” N-au putut să îi răspundă la întrebare pentru că ei erau luptători neînfricaţi. Cum puteau ei să fie intimidaţi de o aşa fiinţă colosală? Cum să poată acel lucru să ştie mai mult decât ei? Deci, pentru că alter-ego-ul lor s-a amestecat şi le-a stat în drum, n-au putut să găsească răspunsul, deşi răspunsul se uita drept în ochii lor. Nici măcar n-au putut să-l vadă. Asta sunteţi. Aşa sunteţi voi.
           
„Iar copacul acesta nu ştie să moară; numai voi ştiţi să faceţi asta. Copacul acesta o să fie în viaţă, atunci când vor umbla pe Pământ generaţii după generaţii după generaţii de urmaşi ai voştri, încă nenăscuţi.”
            
„Dar, stăpâne, putem să doborâm copacul acesta într-o clipă.”
           
„Nu într-o clipă. O să vă trebuiască ceva mai mult de o clipă ca să-i scoateţi inima acestui copac. Şi lucrul acesta e adevărat, puteţi să faceţi asta, numai că asta e diferenţa dintre voi şi copac. Voi ştiţi să muriţi; el nu ştie.”

marți, 15 martie 2011

Calea Maestrului spre Maestrul Maeştrilor

Unii spun că a fi maestru este un lucru mare. Eu spun aşa: a fi maestru este atât de simplu, încât dificultăţile întâmpinate de un maestru pe Marea Cale, sunt comori de lumină, iar nu poveri apăsătoare pe umerii acestuia.               
                
Astăzi, din ce în ce mai mulţi dintre noi vrem sa devenim mari maeştri. Dacă suntem profesori, vrem să devenim maeştri profesori, dacă suntem doctori, vrem să devenim maeştri doctori, dacă suntem zidari, vrem să devenim maeştri zidari şi lista poate continua. Însă tocmai aici stă ascunsă marea capcană: domeniul de activitate (limitarea noastră). Un maestru adevărat nu cunoaşte limite, le sfidează, pur şi simplu sfidează limitele. El nu cere nimic nimănui şi nu întreabă; el este ceea ce gandeşte, face ceea ce gandeşte şi are ceea ce gandeşte.
                
Iubiţilor, nu trebuie sa vă doriţi să deveniţi maeştri pentru că voi sunteţi deja maeştrii, trebuie doar să conştientizaţi asta. Niciodată un maestru nu-şi spune: „vreau să devin maestru” – pentru că el este maestru din momentul în care a ajuns pe acest pământ. Trebuie să învăţaţi să scăpaţi de limite, să vă dezvăţaţi de ce aţi fost învăţaţi în trecut şi să acţionaţi. Aici şi acum, în prezentul fără margini. Voi nu trăiţi în trecut ci în prezent, de ce trebuie să vă rezumaţi tot timpul la trecut? Trecutul este trecut, iar prezentul este aici şi acum.
                
Mulţi dintre voi vă veţi simţi probabil ofensaţi: „Cum să fim cu toţii maeştrii? Am învăţat degeaba atâţia ani, am muncit atâţia ani, am devenit un om respectat, fac asta şi cealaltă... De ce să mă compar cu vecinul meu care stă acasă toată ziua şi nu face nimic?” Aici intervine judecata voastră, cea care vă limitează, vă aduce în lumea materială. Faceţi asta mereu în fiecare zi, ceea ce vă aduce limitarea si face ca timpul sa fie şi el limitat. Sunteţi grăbiţi, nu aveţi timp, vă enervaţi mereu, aveţi temeri, griji... Şi într-un final ajungeţi bătrâni, regretaţi ceea ce aţi fost, încercaţi să reparaţi lucrurile, faptele... Însă bolile acumulate de-a lungul timpului vă aduc moartea. De ce?! Pentru că aţi fost învăţaţi să muriţi, aţi cunoscut limitarea. Un maestru nu judecă, nu trăieşte în trecut, nu cunoaşte limite. El are toate virtuţile care-l urmează pe Marea Cale spre Maestrul Maeştrilor.
                
Dacă încă credeţi că este greu atunci aşa este. Credeţi că este simplu – atunci cu siguranţă aşa va fi. Se spune că sunt multe cărări care duc spre vârful muntelui, însă numai unul este Vârful. Dacă voi sunteţi cărările, iar Vârful este Maestrul Maeştrilor, atunci porniţi la drum, urmaţi-vă calea, indiferent cum este, nu vă îndoiţi şi fiţi mereu iubitori.
                
Este foarte important să conştientizaţi că sunteţi maeştrii. Cum altfel să deveniţi maeştri  dacă voi nu sunteţi maeştri? Cum puteţi urca spre vârful muntelui, urmând cărarea  care duce la Maestrul Maeştrilor dacă nu aţi început a fi maestru? Cum ar putea mărul să facă pere dacă el este măr? El ştie că este măr şi va face mere. Aşa şi voi – ştiţi că sunteţi maeştri şi fiţi maeştri. Nu este suficient să credeţi, trebuie să credeţi cert că aşa este; ca şi cum s-ar fi împlinit deja, fără îndoieli, remuşcări, temeri, griji.
                
Sunt multe căi care duc spre vârf, însă fiecare î-şi urmează calea lui. Asta pleacă din interiorul nostru, nu ţine în niciun fel de exterior. Să nu dăm vina pe nimeni pentru ceea ce se întâmplă în jurul nostru sau cu noi, pentru că noi suntem responsabili de propriile noastre acţiuni. Atunci când ne uităm în oglindă, de ce întotdeauna ne vedem pe noi şi nu un altul? Pentru că un maestru când se uită în oglindă vede tot un maestru – pe el, de ce şi-ar dori el sa vadă pe altcineva?            
                
Mărul, pentru a face mere, înmugureşte, înfloreşte şi abia apoi, cu răbdare, lumină şi recunoştinţă ne dăruieşte fructele sale, mândru de ceea ce a relizat, mândru că este măr şi că a ajuns în vărful desăvârşirii lui ca Maestru al Pomilor. El nu gândeşte niciodată invers: „am nişte mere şi nu ştiu ce aş putea face ca să devin măr...”. Numai noi oamenii avem acest obicei de care trebuie sa scăpăm: „am o reputaţie de invidiat şi nu ştiu cum să fac să pot deveni mare maestru în cutare domeniu...”. Dacă ordinea verbelor a avea, a face şi a fi ar fi inversată în a fi , a face şi a avea, atunci cu siguranţă am fi cu toţii mari maeştri şi am gândi altfel: „Eu sunt maestru, voi urma calea asta cu răbdare, încredere şi bucurie ca mai apoi să-mi ating desăvărşirea şi să am ceea ce mi-am propus”.

luni, 14 martie 2011

Tot Iubirea

Nu puteţi să vă iubiţi partenerul la un moment dat, iar în următorul moment să îl atacaţi. Iubirea nu are opus. Dacă „iubirea" dvs. are un opus, atunci nu este iubire, ci o pu­ternică nevoie a sinelui fals de a avea un sentiment de identi­tate mai complet şi mai profund, o nevoie pe care celălalt o satisface temporar. Este înlocuitorul pe care îl dă sinele fals pentru mântuire şi pentru scurt timp aproape că ne simţim mântuiţi.

Nici evitarea relaţiilor cu scopul de a încerca să se evite durerea nu este o soluţie. Durerea este oricum prezentă. Exis­tă o mai mare probabilitate ca trei relaţii eşuate în tot atâţia ani să vă forţeze să vă treziţi decât trei ani trăiţi pe o insulă pustie sau închis în cameră. Dacă aţi putea aduce o prezenţă intensă în singurătatea dvs., acest lucru v-ar ajuta.


Indiferent dacă trăiţi singur sau cu un partener, cheia este aceeaşi. Pentru ca iubirea să înflorească, lumina prezenţei dvs. trebuie să fie foarte puternică, astfel încât să nu mai pier­deţi controlul în favoarea celui ce gândeşte în sinea dvs. sau a corpului-durere şi să le confundaţi cu cel ce sunteţi cu ade­vărat. Cunoaşterea de sine, ca Fiinţă aflată în spatele celui ce gândeşte în sinele dvs., ca linişte în spatele zgomotului men­tal, ca iubire şi bucurie în spatele durerii, înseamnă eliberare, mântuire şi iluminare. A renunţa la identificarea cu corpul-durere înseamnă a aduce prezenţa în durere şi a o trans­forma astfel. A renunţa la identificarea cu cel ce gândeşte în sinea dvs. înseamnă a fi un observator tăcut al gândurilor şi comportamentului propriu, mai ales al tiparelor mentale repe­titive şi al rolurilor jucate de sinele fals. 


De fapt, în momentul în care jude­cata încetează prin acceptarea realităţii, v-aţi eliberat de min­te. Aţi făcut loc iubirii, bucuriei, păcii. În primul rând, trebuie să nu vă mai judecaţi pe dvs. înşivă; apoi să nu vă mai   jude­caţi semenul. Cel mai important catalizator al schimbării în­tr-o relaţie este acceptarea completă a partenerului aşa cum este el, fără a simţi   nevoia de a-l judeca sau de a-l schimba în vreun fel. Acest lucru vă duce imediat dincolo de sinele fals. 


Iubirea este o stare a Fiinţei. Iubirea dvs. nu se află în ex­terior, ci adânc în dvs. Nu o puteţi pierde niciodată şi nici ea nu vă poate părăsi. Nu este dependentă de un alt corp, de o formă exterioară. Este liniştea prezenţei dvs., vă puteţi simţi realitatea atemporală şi lipsită de formă sub forma vieţii nemanifeste care vă animă forma fizică. Atunci puteţi simţi aceeaşi viaţă în profunzimea fiecărui om şi a fiecărei fiinţe. Priviţi dincolo de vălul formei şi al separării. Aceasta este re­alizarea unităţii. Aceasta este iubirea.

duminică, 13 martie 2011

Iubirea

A oferi altuia iubirea de care are nevoie, întăreşte acea iubire în tine. A i-o refuza, îţi diminuează conştienţa prezenţei iubirii. Când aproapele tău se poartă necorespunzător şi îţi solicită atenţia, el te dezgustă şi tu te îndepărtezi de el. La urma urmei, ştii că nu-i poţi satisface pretenţiile.

Îndepărtându-te însă de semenul tău, tu îi refuzi iubirea. Şi, refuzându-i iubirea, ţi-o refuzi ţie însuţi.


Aproapele tău nu vrea decât iubirea ta, dar el nu ştie cum să o ceară. De fapt, el este nelămurit în privinţa a ceea ce este iubirea. Aşa că va cere bani, sau sex, sau altceva. El încearcă să te manipuleze ca să capete ceea ce vrea.

Bineînţeles că tu nu vrei să fii manipulat. Nu vrei să-i încurajezi comportamentul nepotrivit, cedând pretenţiilor sale. Dar nici nu vrei să-l respingi. Deci, ce-i de făcut? Fii plin de dragoste faţă de el. Dă-i iubirea de care are realmente nevoie. Dă-i ceea ce îi poţi da - fără reţinere. Şi nu-ţi face griji că nu-i satisfaci pretenţiile. Cu alte cuvinte, spui „Da” la a-l iubi şi „Nu” la a fi manipulat. Spui „Nu”, dar nu-l alungi din inima ta. Nu îl judeci şi nu te separi de el. Refuzi să fii o victimă sau un călău. Îi oferi iubire, ca răspuns la gândurile sale marcate de frică. Ii spui: „Nu, prietene, nu-ţi pot da ceea ce-mi ceri, dar voi găsi o cale sa te sprijin şi care ne va întări pe amândoi. Nu te voi respinge. Nu voi pretinde că eşti mai puţin vrednic şi valoros decât mine. Nevoia ta de iubire este la fel de importantă ca a mea, şi eu o cinstesc.”

Astfel îi vorbeşte cel care iubeşte, celui iubit. El nu îi spune: „Voi face tot ceea ce vrei”. El spune: „Voi găsi o cale care să ne facă cinste amândurora.” Cel care iubeşte este egal celui iubit. Amândoi reprezintă exprimarea reciprocă a iubirii. Este important ca tu să înţelegi acest lucru. Mulţi dintre voi credeţi că, dacă nu spuneţi „Da” pretenţiilor celuilalt, nu acţionaţi într-un mod iubitor. Nu e adevărat. Nu spune niciodată „Da” pretenţiilor celuilalt. Asta înseamnă să nu te iubeşti pe tine însuţi. Fii. te rog, blând cu tine însuţi. Nu pune nevoile altuia înaintea propriilor tale nevoi. Iubirea nu are nimic de a face cu sacrificiul. Înţelege, te rog, acest lucru.

Unii dintre voi cred că trebuie să spună „Nu” oricui pentru a se proteja de pretenţiile lor. Nici asta nu este adevărat. Spunând oricui „Nu”, te cramponezi de frica de apropiere. A-i ţine pe ceilalţi la distanţă, fizic sau psihologic, este o strategie a fricii. Nu are nimic de a face cu iubirea.


Priveşte, te rog, cum îi respingi pe ceilalţi, încercând să te păstrezi pe tine, şi cum te respingi pe tine însuţi, încercând să-i păstrezi pe ceilalţi. Ambele gesturi sunt o negare a autenticităţii şi apropierii. Numai persoana autentică - cea care îşi cinsteşte propriul adevăr - este capabilă de a se apropia de altcineva. Numai persoana plină de compasiune - cea care cinsteşte adevărul altcuiva - este capabilă de a fi pe deplin ea însăşi. Nu poţi primi, dacă nu te dai pe tine aşa cum eşti. Şi nu poţi da, dacă nu îi primeşti pe alţii aşa cum sunt.

Nu capitula în faţa pretenţiilor celuilalt. Refuză să fii manipulat. Spune „Nu”, dacă simţi că se abuzează de tine - şi apoi iartă abuzul. Nu te crampona de acel „Nu”. Nu lăsa acel „Nu” rostit ca răspuns la comportamentul cuiva să devină un „Nu” la cererea sa de iubire şi sprijin. Iartă abuzul şi fii din nou dispus să iubeşti şi să acorzi sprijin. Exersează acest lucru şi rămâi în clipa prezentă.

Lasă „Nu”-ul spus manipulării să devină un „Da” spus iubirii şi sprijinului. Lasă „Da”-ul spus iubirii şi sprijinului să devină un „Nu” spus manipulării. Cinsteşte-te pe tine însuţi şi pe ceilalţi în mod egal. Nu ataca, pentru că vei fi victima. Nu te apăra, pentru că vei fi cel care atacă.

Lasă iubirea să-ţi înlocuiască toate reproşurile, resentimentele şi nemulţumirile. Dacă te simţi atacat, spune „Nu” atacului, dar nu contraataca. Dacă-i ataci pe alţii, dă-ţi seama de acest lucru şi îndreaptă lucrurile. Nu lua vina cu tine în următorul atac. Corectează lucrurile chiar în acea clipă. Cu cât dai mai multă iubire, cu atât vei atrage mai multă iubire. Asta, deoarece iubind, rămâi în vibraţia iubirii.

Dăruind, rămâi în vibraţia abundenţei. Trebuie să înveţi să spui „Da” nevoii oamenilor de iubire şi sprijin. Cu cât vei acţiona mai mult în felul acesta, cu atât comportamentul lor faţă de tine va fi mai puţin motivat de frică. Dacă vrei să faci să dispară violenţa, nu-i înfricoşa şi mai mult pe cei înfricoşaţi. Transmite-le iubirea şi sprijinul tău.

Iubirea izbăveşte. Ura condamnă.


Nu-ţi vei da niciodată seama de puterea iubirii, până ce n-o vei pune în practică în viaţa ta. Nu-ţi alunga duşmanii din inimă, ci învaţă să-i accepţi acolo, iar ei vor înceta de a-ţi mai fi duşmani. Tot ceea ce vrea oricine este să fie iubit şi acceptat aşa cum este. Dă-i ceea ce vrea şi nu-i va mai fi teamă. Dă-i ceea ce vrea şi nu va mai simţi nevoia să te atace.

E timpul să înţelegi că ceea ce îi refuzi aproapelui tău, îţi refuzi ţie însuţi. Căci el nu este separat de tine. Şi numai prin recunoaşterea valorii sale intrinsece e confirmată propria ta valoare.

sâmbătă, 12 martie 2011