Unii spun că a fi maestru este un lucru mare. Eu spun aşa: a fi maestru este atât de simplu, încât dificultăţile întâmpinate de un maestru pe Marea Cale, sunt comori de lumină, iar nu poveri apăsătoare pe umerii acestuia.
Astăzi, din ce în ce mai mulţi dintre noi vrem sa devenim mari maeştri. Dacă suntem profesori, vrem să devenim maeştri profesori, dacă suntem doctori, vrem să devenim maeştri doctori, dacă suntem zidari, vrem să devenim maeştri zidari şi lista poate continua. Însă tocmai aici stă ascunsă marea capcană: domeniul de activitate (limitarea noastră). Un maestru adevărat nu cunoaşte limite, le sfidează, pur şi simplu sfidează limitele. El nu cere nimic nimănui şi nu întreabă; el este ceea ce gandeşte, face ceea ce gandeşte şi are ceea ce gandeşte.
Iubiţilor, nu trebuie sa vă doriţi să deveniţi maeştri pentru că voi sunteţi deja maeştrii, trebuie doar să conştientizaţi asta. Niciodată un maestru nu-şi spune: „vreau să devin maestru” – pentru că el este maestru din momentul în care a ajuns pe acest pământ. Trebuie să învăţaţi să scăpaţi de limite, să vă dezvăţaţi de ce aţi fost învăţaţi în trecut şi să acţionaţi. Aici şi acum, în prezentul fără margini. Voi nu trăiţi în trecut ci în prezent, de ce trebuie să vă rezumaţi tot timpul la trecut? Trecutul este trecut, iar prezentul este aici şi acum.
Mulţi dintre voi vă veţi simţi probabil ofensaţi: „Cum să fim cu toţii maeştrii? Am învăţat degeaba atâţia ani, am muncit atâţia ani, am devenit un om respectat, fac asta şi cealaltă... De ce să mă compar cu vecinul meu care stă acasă toată ziua şi nu face nimic?” Aici intervine judecata voastră, cea care vă limitează, vă aduce în lumea materială. Faceţi asta mereu în fiecare zi, ceea ce vă aduce limitarea si face ca timpul sa fie şi el limitat. Sunteţi grăbiţi, nu aveţi timp, vă enervaţi mereu, aveţi temeri, griji... Şi într-un final ajungeţi bătrâni, regretaţi ceea ce aţi fost, încercaţi să reparaţi lucrurile, faptele... Însă bolile acumulate de-a lungul timpului vă aduc moartea. De ce?! Pentru că aţi fost învăţaţi să muriţi, aţi cunoscut limitarea. Un maestru nu judecă, nu trăieşte în trecut, nu cunoaşte limite. El are toate virtuţile care-l urmează pe Marea Cale spre Maestrul Maeştrilor.
Dacă încă credeţi că este greu atunci aşa este. Credeţi că este simplu – atunci cu siguranţă aşa va fi. Se spune că sunt multe cărări care duc spre vârful muntelui, însă numai unul este Vârful. Dacă voi sunteţi cărările, iar Vârful este Maestrul Maeştrilor, atunci porniţi la drum, urmaţi-vă calea, indiferent cum este, nu vă îndoiţi şi fiţi mereu iubitori.
Este foarte important să conştientizaţi că sunteţi maeştrii. Cum altfel să deveniţi maeştri dacă voi nu sunteţi maeştri? Cum puteţi urca spre vârful muntelui, urmând cărarea care duce la Maestrul Maeştrilor dacă nu aţi început a fi maestru? Cum ar putea mărul să facă pere dacă el este măr? El ştie că este măr şi va face mere. Aşa şi voi – ştiţi că sunteţi maeştri şi fiţi maeştri. Nu este suficient să credeţi, trebuie să credeţi cert că aşa este; ca şi cum s-ar fi împlinit deja, fără îndoieli, remuşcări, temeri, griji.
Sunt multe căi care duc spre vârf, însă fiecare î-şi urmează calea lui. Asta pleacă din interiorul nostru, nu ţine în niciun fel de exterior. Să nu dăm vina pe nimeni pentru ceea ce se întâmplă în jurul nostru sau cu noi, pentru că noi suntem responsabili de propriile noastre acţiuni. Atunci când ne uităm în oglindă, de ce întotdeauna ne vedem pe noi şi nu un altul? Pentru că un maestru când se uită în oglindă vede tot un maestru – pe el, de ce şi-ar dori el sa vadă pe altcineva?
Mărul, pentru a face mere, înmugureşte, înfloreşte şi abia apoi, cu răbdare, lumină şi recunoştinţă ne dăruieşte fructele sale, mândru de ceea ce a relizat, mândru că este măr şi că a ajuns în vărful desăvârşirii lui ca Maestru al Pomilor. El nu gândeşte niciodată invers: „am nişte mere şi nu ştiu ce aş putea face ca să devin măr...”. Numai noi oamenii avem acest obicei de care trebuie sa scăpăm: „am o reputaţie de invidiat şi nu ştiu cum să fac să pot deveni mare maestru în cutare domeniu...”. Dacă ordinea verbelor a avea, a face şi a fi ar fi inversată în a fi , a face şi a avea, atunci cu siguranţă am fi cu toţii mari maeştri şi am gândi altfel: „Eu sunt maestru, voi urma calea asta cu răbdare, încredere şi bucurie ca mai apoi să-mi ating desăvărşirea şi să am ceea ce mi-am propus”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu